TIMISOARA

Timisoara este reședința și cel mai mare oraș al județului Timis din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2009, având 312.113 locuitori, era al treilea oraș ca populație din România. Numele localității vine de la râul Timiș , numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.

Timișoara este situată în sud-estul Câmpiei Panonice , în zona de divagare a râurilor Timiș și Bega. Apele celor două râuri au format aici un ținut foarte mlăștinos și frecvent inundat. Timișoara însă s-a dezvoltat într-unul din puținele locuri pe unde se puteau trece mlaștinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificație în jurul cetății, însă au favorizat și o atmosferă umedă și insalubră, precum și proliferarea epidemiilor de ciumă și holeră, care au menținut relativ scăzut numărul de locuitori și au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetății.

Cu timpul însă rețeaua hidrografică a zonei a fost desecată, îndiguită și deviată. În urma acestor lucrări râul Timiș a încetat să mai străbată orașul. Îmbunătățirea terenului a fost realizată în mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 și desecarea completă a mlaștinilor din împrejurimi. Totuși, terenul de pe raza orașului moștenește o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0,5 - 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte.
Ora locală este ora oficială a României, și anume Ora Europei de Est.

Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega . După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi. Dar și de cumani, bulgari și valahi . La sfârșitul mileniul au urmat maghiarii.
Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, Regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea.
Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena”  fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat în regatul ungar.
La recensământul din  populația stabilă a orașului a fost de 317.660 de locuitori, cu o tendință negativă, iar densitatea populației de 2.622 locuitori/km². Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009, orașul avea o populație de 312.113 locuitori și 365.545 locuitori în zona metropolitană. Din totalul populației 85,52% sunt români. Cele mai importante comunități etnice sunt cele maghiare (aprox 7,5%), germane (2,25%) și sârbe. De remarcat este că la Timișoara în ultimii ani, datorită creșterii economice a apărut și o importantă comunitate de oameni de afaceri, care însă nu figurează în statisticile oficiale. Dintre aceștia se remarcă în primul rând italienii, cei mai numeroși investitori străini prezenți aici. Alte două comunități în creștere sunt cea slovacă și ucraineană, care beneficiază și de predare în limba maternă în unele unități de învățământ preuniversitar.

Evoluția populației la recensăminte:
Timișoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, o dată cu instalarea administrației habsburgice. Colonizarea cu șvabi, diversitatea etnică și religioasă, reconstrucția cetății dar și sistemul legislativ favorabil proprietății private, au determinat formarea unui puternic țesut de meșteșugari și comercianți. Acest țesut de meșteșugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluția industrială a început să se manifeste, Timișoara prezenta toate condițiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovații ale vremii. Micile ateliere meșteșugărești au lăsat locul industriei mici și mijlocii. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega.
Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerțului, permițând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre și comerțul atât cu Europa dar și cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timișoara a ajuns și calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naționalizarea, suprimarea proprietății individuale și instaurarea economiei de stat planificate.
Timișoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă. Au fost creați coloși industriali în diverse domenii, în special în domeniile industriei chimice și mecanice, coloși a căror forță de muncă a fost furnizată prin migrarea masivă a populației rurale din zonă și din restul țării.

         
Timișoara este un oraș multicultural, influențat de diversele comunități etnice, în special de cea germană, maghiară și sârbă, dar și de cele bulgară, italiană și greacă. Moștenirea culturală și diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale orașului. Cu cele peste 12 instituții culturale profesioniste, Timișoara este, după București și Iași, al treilea pol cultural din țară din punct de vedere al mărimii și diversității ofertei culturale.
După căderea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice tradiționale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timișoara continuă să furnizeze peste 3% din producția industrială națională. Caracteristic economiilor de piață avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timișoreană.În ultimii ani, Timișoara a cunoscut o creștere economică semnificativă, datorată investițiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timișoara "vitrina economică a României", referindu-se la numărul mare de de investiții străine, considerate ca o "a doua revoluție" prin care orașul trece.

O mare tradiție o are teatrul timișorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Național, / Teatrul German și Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană și maghiară. Cele trei instituții împart aceeași clădire-simbol cu Opera Română.
Filarmonica Banatul întregește paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiția orașului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.
Patrimoniul cultural timișorean și bănățean este întregit de Muzeul Banatului, înființat în 1872. Acesta adăpostește cea mai mare colecție de obiecte arheologice din Banat. Instituția are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănățean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informației și Comunicațiilor.
Muzeul mai deține și cea mai mare colecție de păsări și fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuși (înființat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Județeană (1904), Școala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar și numeroase galerii de artă, edituri, fundații și asociații culturale. Printre galeriile de artă cele mai vizitate este Galeria Calina, aflată în centrul orașului, promotor al artei tinere, loc unde expun atât artiști timișoreni, cât și pictori consacrați din țară.